1 decembrie 2012

Mândria de a fi român

Văzând nenumăratele mesaje de pe site-ul de socializare Facebook, am observat că v-a găsit pe toți patriotismul și mândria că sunteți români. Foarte bine! Dar, de ce nu sunteți așa în fiecare zi? În fiecare zi ar trebui să ne bucurăm că suntem români, că avem atâtea minunății în țara asta și că avem o istorie de neuitat.

Cu toate că trăim în țara tuturor posibilităților, că știrile de la ora 17:00 nu ne mai uimesc și că sărăcia își face mereu apariția la noi, ar trebui să fim mândrii că trăim într-o țară așa frumoasă! Sunt oameni care au uitat de unde au plecat, au uitat de casa părinteasă și au plecat departe pentru o viață mai modernă, înloc să trăiască în țara lor și să trăiască mai modest. Modestie care nu ne mulțumește pe toți. Cu cât avem mai mult, cu atât vrem mai mult. Și la fraza aceasta nu poate să mă contrazică nimeni pentru că așa este. Știu asta din propria experiență...

Chiar dacă România este o țară cu suprafață destul de mică, este o țară bogată în resurse și cu peisaje magnifice de care nu toate țările au parte. Mândrește-te că ești român ! Dar, nu te mândri doar atunci când o echipă de fotbal câștigă nu știu ce campionat sau când un cântăreț este cunoscut în întreaga lume,mândrește-te tot timpul. Mândrește-te că ai sânge de român, în fiecare zi !

2 păreri:

Madii spunea...

Ai dreptate,dar toti in ziua de 1 Decembire au scris "La multi ani Romania" pentru ca era ziua "ei"..si nu putem spune "la multi ani" in fiecare zi..gen daca ziua mea e in aprilie ,nimeni nu mi spune "la multi ani" in fiecare zi :))

Francii spunea...

Nu trebuie să spui "La mulți ani" în fiecare zi, dar trebuie să te bucuri în fiecare zi că ești român! :)

Trimiteți un comentariu