9 iunie 2014

Ei pleacă, eu rămân

0 păreri
     De cele mai multe ori ei vin,intră cu forța în apartamentul meu numit "suflet". Înainte de a ajunge, urcă scările în grabă și când ajung în fața ușii, uită să bată. Deschid ușa repede, intră, stau  câteva zile, luni sau chiar ani, și după pleacă. Bineînțeles, nu anunță că pleacă. Pleacă fără să se uite în urmă, fără să se uite măcar cum au lăsat apartamentul în care au locuit atâta timp.
Ei pleacă, dar eu rămân dezamăgită. Dezamăgită că le-am permis să-mi viziteze fiecare colțișor din suflet, din micul meu apartament.
 Am împărțit cu ei atât momente frumoase pline de zâmbete sincere, cât și momente grele însoțite de lacrimi la fel de sincere. Și ei mă lasă acum singură?

     De ce nu m-au anunțat de la început că au de gând să plece? De ce nu au lăsat măcar un bilețel pe una din noptiere înainte să plece? De ce? 

     Dacă au de gând să se întoarcă, m-am decis: închid ușa și îi las să aștepte până, poate, le voi deschide. Dacă le voi deschide, micul meu apartament nu va mai fi așa de primitor. Nu îi voi lăsa să viziteze fiecare cameră. Îi voi așeza pe toți într-o cameră și doar unii vor putea vedea și celelalte camere din sufletul meu. 

Apartamentul meu e în renovare, momentan. Fără mobilă, fără ei...E gol.
Au plecat toți, dar niciunul nu s-a întors. 

2 ianuarie 2014

Fluturii călători

4 păreri
      Fluturii, pot spune că sunt insectele mele preferate. De fiecare dată când mă simt tristă ei sunt aici, cu mine, să-mi reaminească că nu sunt singură și că trebuie să lupt. Sunt prezenți secundă de secundă, minut de minute, oră de oră, zi de zi, noapte de noapte, săptămână de săptămână, lună de lună.
 Au fost prezenți luni întregi. Dar, înainte de șederea lor pentru câteva luni au avut parte de o vacanță lungă și bine meritată. Au venit acum un an și au făcut o treabă destul de bună, chiar dacă uneori am făcut greșeli din cauza lor.

      Dacă nu v-ați dat seama încă, vorbesc despre fluturii care ne dau târcoale prin stomac când ne îndrăgostim. Acei fluturi care sunt mai tot timpul cu noi. Aceștia au voie să își ia concediu în orice anotimp din an, dar nu pentru mult timp. Ei trebuie să revină la datoria lor: de a nu lăsa persoanele să doarmă, de "a ajuta" persoanele să facă greșeli. De obicei, se întorc destul de repede din vacanță și uneori stau perioade destul de lungi, iar alteori sunt prezenți doar pentru câteva săptămâni.

      Îmi place acest sentiment! Îmi place ca fluturii să-mi dea târcoale și să nu mă lase să dorm, dar sunt și momente în care mi-aș dori ca fluturii mei să fie într-o călătorie lungă și să nu se mai întoarcă.