9 iunie 2014

Ei pleacă, eu rămân

0 păreri
     De cele mai multe ori ei vin,intră cu forța în apartamentul meu numit "suflet". Înainte de a ajunge, urcă scările în grabă și când ajung în fața ușii, uită să bată. Deschid ușa repede, intră, stau  câteva zile, luni sau chiar ani, și după pleacă. Bineînțeles, nu anunță că pleacă. Pleacă fără să se uite în urmă, fără să se uite măcar cum au lăsat apartamentul în care au locuit atâta timp.
Ei pleacă, dar eu rămân dezamăgită. Dezamăgită că le-am permis să-mi viziteze fiecare colțișor din suflet, din micul meu apartament.
 Am împărțit cu ei atât momente frumoase pline de zâmbete sincere, cât și momente grele însoțite de lacrimi la fel de sincere. Și ei mă lasă acum singură?

     De ce nu m-au anunțat de la început că au de gând să plece? De ce nu au lăsat măcar un bilețel pe una din noptiere înainte să plece? De ce? 

     Dacă au de gând să se întoarcă, m-am decis: închid ușa și îi las să aștepte până, poate, le voi deschide. Dacă le voi deschide, micul meu apartament nu va mai fi așa de primitor. Nu îi voi lăsa să viziteze fiecare cameră. Îi voi așeza pe toți într-o cameră și doar unii vor putea vedea și celelalte camere din sufletul meu. 

Apartamentul meu e în renovare, momentan. Fără mobilă, fără ei...E gol.
Au plecat toți, dar niciunul nu s-a întors.