2 ianuarie 2014

Fluturii călători

      Fluturii, pot spune că sunt insectele mele preferate. De fiecare dată când mă simt tristă ei sunt aici, cu mine, să-mi reaminească că nu sunt singură și că trebuie să lupt. Sunt prezenți secundă de secundă, minut de minute, oră de oră, zi de zi, noapte de noapte, săptămână de săptămână, lună de lună.
 Au fost prezenți luni întregi. Dar, înainte de șederea lor pentru câteva luni au avut parte de o vacanță lungă și bine meritată. Au venit acum un an și au făcut o treabă destul de bună, chiar dacă uneori am făcut greșeli din cauza lor.

      Dacă nu v-ați dat seama încă, vorbesc despre fluturii care ne dau târcoale prin stomac când ne îndrăgostim. Acei fluturi care sunt mai tot timpul cu noi. Aceștia au voie să își ia concediu în orice anotimp din an, dar nu pentru mult timp. Ei trebuie să revină la datoria lor: de a nu lăsa persoanele să doarmă, de "a ajuta" persoanele să facă greșeli. De obicei, se întorc destul de repede din vacanță și uneori stau perioade destul de lungi, iar alteori sunt prezenți doar pentru câteva săptămâni.

      Îmi place acest sentiment! Îmi place ca fluturii să-mi dea târcoale și să nu mă lase să dorm, dar sunt și momente în care mi-aș dori ca fluturii mei să fie într-o călătorie lungă și să nu se mai întoarcă.

4 păreri:

Anonim spunea...

Ideea articolului este draguta, dar te incurca putin limba romana "de-a" , "deobicei", timpurile la inceput sunt puse aiurea si ai grija la virgule pentru ca "Sa mancam, copii!" se transforma usor in "Sa mancam copii" cum si " Fluturii, pot spune că sunt insectele mele preferate" se transforma in "Fluturii pot spune ca..."

Francisca spunea...

Mulțumesc. Sper că modificările făcute sunt bune! :)

Maria Simota spunea...

Mie imi place ideea articolului. Felicitari!

Francisca spunea...

Mulțumesc mult, Maria!

Trimiteți un comentariu